Că portughezul Cristiano Ronaldo îi datorează mult antrenorului român Ladislau Boloni, omul care i-a acordat prima șansă de a evolua în fotbalul mare, o știe toată lumea. Ce nu cunosc foarte mulți despre actualul star al lui Real Madrid este faptul că a fost la un pas de a fi impresariat de un român.
Fostul agent de jucători Ioan Becali a dezvăluit încă o dată cum au stat lucrurile în 2002, atunci când a fost foarte aproape de a semna un acord de reprezentare cu Cristiano Ronaldo și Ricardo Quaresma, două dintre cele mai bune produse ale clubului din Lisabona din ultimii 10 ani.
„Cristiano Ronaldo mi-a spus că vrea un Porsche, iar Quaresma a spus că vrea 130.000 de euro. Eu nu le-am dat niciun răspuns. Peste două zile, mă duc la cantonamentul lui Sporting și vine impresarul lor actual, Jorge Mendes și îmi spune: ‘Vezi că a venit Quaresma cu un Porsche la antrenament!’. Atunci mi-am dat seama. Mendes a fost mai inspirat decât mine, el a trebuit să se împrumute de banii ăia ca să semneze cu jucătorii, în timp ce eu îi aveam în cont”, a spus Becali la Antena 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER